Sculptez
cu unelte potrivite
minți complexe
În procesul de căutare a ideii despre ce semnifică terapia și procesele terapeutice pentru mine, mi-am dat seama că pot exprima totul foarte ușor cu ajutorul unei metafore: noi toți, ca o piatră brută, putem fi sculptați prin diverse și complexe unelte terapeutice pentru a ne dezvălui frumusețea unică și autenticitatea.
Rolul meu, ca terapeut, este să mânuiesc, cu grijă, instrumentele potrivite pentru propria ta piatră. Să te însoțesc în călătoria prin profunzimile ființei tale. Să aduc o abordare profesională și discretă în această călătorie interioară, pentru ca, la final, să te admiri în sculptura ce ai devenit.
Metafora sculpturii în piatră am găsit-o într-o poezie și te invit să o parcurgem împreună, ca să înțelegi și mai bine modul meu de lucru.
Ne naștem blocuri de piatră.
Unii din marmură albă și lină,
Unii din granit texturat,
Alții din pietre dure peste care mângâie valurile.
Prin unii trece luna și ne lasă reci,
Prin alții se văd linii albastre precum linia mării.
Unii suntem cuburi de-a dreptul,
Unii paralelipipede și alții cine-știe-ce-forme.
Și ne plimbăm prin viață având la dispoziție tot felul de dălți, cuțite, preducele, care sculptează în fiecare zi din noi.
Fiecare carte dă un mic strat laoparte,
Fiecare conversație e un șmirghel care netezește suprafața,
Fiecare atingere ne încălzește și pregătește sculptarea.
Nimeni nu știe în ce ne vom transforma.
Nimeni nu știe dacă eu sunt o pasăre, așa cum mi-aș dori, pentru că aș putea foarte bine la final să fiu un leu.
Nimeni nu știe în ce te vei fi lăsat sculptat tu.
Dar la final,
Când ne întâlnim cu toții în grădina raiului,
Vom fi o pajiște de sculpturi din piatră,
Care mai de care mai frumoase și mai strălucitoare.
Ne vom prezenta în toată splendoarea noastră,
Pe o pășune, bucăți de piatră devenite sculpturi.
Și ne vom admira unii pe alții,
Ce făpturi frumoase am construit în noi.
Sculptând în cuvinte, poezia devine oglinda noastră interioară.
Am ales această poezie ca un reflector asupra procesului delicat și complex al transformării personale.
Ne naștem blocuri de piatră.
Unii din marmură albă și lină, alții din granit texturat, iar alții din pietre dure peste care mângâie valurile. Fiecare pas prin viață este un instrument de sculptură, fiecare conversație o șlefuire a suprafeței, iar fiecare atingere pregătește terenul pentru sculptură.
Această poezie, asemenea terapiei, explorează posibilitățile nelimitate ale transformării. Nimeni nu știe în ce formă vom evolua, dar la final, vom fi o pajiște de sculpturi din piatră, fiecare unică și strălucitoare în propria ei splendoare.
