Gaslighting: distorsionarea realității și manipularea psihologică
Despre puterea creatoare a Cuvântului ne vorbește și cartea sfântă, însă, ca orice putere ce încape pe mâna omului, aici, pe pământ, primește botezul dualității: aceeași forță care poate crea… poate și distruge. Efectul dăunător îl constatăm astăzi pe pielea noastră, îndeosebi în cadrul relațiilor semnificative, în situații de genul „Ce spun eu și ce auzi tu?“ – lungi schimburi de replici necoplanare, încheiate prin epuizare și abandon și cu nostalgia după vremurile în care comunicarea se făcea prin bătutul în tobe și semnale cu fum.
Și nu mă refer la situația în care i-ai spus să cumpere mere roșii și a cumpărat din cele verzi. Exceptând cazurile în care se poate persista în greșeală preț de câteva tone, în principiu acesta e genul de neînțelegere pentru care nu e nevoie de ore de terapie de cuplu ca să se aprindă lumina simultan în ambele personaje. O simplă ceartă rezolvă problema, chiar dacă asta înseamnă că data viitoare va cumpăra și mere roșii și mere verzi… pentru siguranță.
Puterea și dualitatea cuvântului
Mă refer la situațiile în care cuvintele sunt mânuite pe post de arme emoționale ce rănesc sufletul celuilalt: unii o fac deliberat și în stil profesionist, alții pur și simplu nu știu că „arma e încărcată“ și rănesc accidental. Oricum ar fi, cuvintele pot răni adânc. Codul penal nu menționează o pedeapsă pentru așa fapte, însă psihologia le încadrează la „abuz verbal“ și constată consecințe grave îndeosebi atunci când se săvârșesc constant, pe perioade îndelungate: pagube emoționale și deteriorări ale sănătății mintale.
O formă aparte de abuz psihologic este cel denumit „gaslighting“. Termenul derivă din numele unei piese de teatru din 1938, Gas Light, ecranizată apoi cu mare succes în 1944 sub titlul Gaslight (cu Ingrid Bergman și Charles Boyer). Utilizarea termenului a luat amploare încă de prin 1960, iar în ultimii ani Donald Trump, președintele SUA, i-a crescut maxim notorietatea. Conform analiștilor, Trump este un abil practicant al gaslighting-ului, reușind să provoace haos, să distorsioneze realitatea, să întoarcă orice cu susul-în-jos, la nivelul cel mai înalt al națiunii americane. În America este un subiect fierbinte.
Literatura clinică și de specialitate a preluat termenul și îl folosește pentru a desemna un tip de manipulare emoțională în relația dintre doi oameni, menit să creeze confuzie și îndoială în mintea celuilalt, determinându-l astfel să se îndoiască de propria memorie, percepție și sănătate mintală. Practicanții unei astfel de manipulări pot fi bărbați sau femei, parteneri sau părinți, șefi sau colegi de muncă, prieteni sau rude, cu toții având în comun abilitatea de a te face să îți pui sub semnul întrebării propriile percepții, inclusiv percepția asupra realității.
Robin Stern, în cartea ei The Gaslight Effect, menționează că gaslighting este, în esență, responsabilitatea comună a partenerilor, ea considerându-l mai degrabă un fel de manipulare consimțită: unul aplică manipularea, celălalt este dispus să se îndoiască de propriile percepții pentru a menține relația. Cu participarea activă a celor doi interlocutori, se încinge ceea ce ea numește the Gaslight Tango.
Ca în oricare alt dans ce implică un partener, și în acest caz mișcările sunt inițial timide și fără amploare. Abia dacă se leagă un pas ca la carte. Însă muzica ce cântă instigă la repetiție și persistență.
Cuvinte: constructive sau distructive?
Despre puterea creatoare a Cuvântului ne vorbește și cartea sfântă, însă, ca orice putere ce încape pe mâna omului, aici, pe pământ, primește botezul dualității: aceeași forță care poate crea… poate și distruge. Efectul dăunător îl constatăm astăzi pe pielea noastră, îndeosebi în cadrul relațiilor semnificative, în situații de genul „Ce spun eu și ce auzi tu?“ – lungi schimburi de replici necoplanare, încheiate prin epuizare și abandon și cu nostalgia după vremurile în care comunicarea se făcea prin bătutul în tobe și semnale cu fum.
Și nu mă refer la situația în care i-ai spus să cumpere mere roșii și a cumpărat din cele verzi. Exceptând cazurile în care se poate persista în greșeală preț de câteva tone, în principiu acesta e genul de neînțelegere pentru care nu e nevoie de ore de terapie de cuplu ca să se aprindă lumina simultan în ambele personaje. O simplă ceartă rezolvă problema, chiar dacă asta înseamnă că data viitoare va cumpăra și mere roșii și mere verzi… pentru siguranță.
Mă refer la situațiile în care cuvintele sunt mânuite pe post de arme emoționale ce rănesc sufletul celuilalt: unii o fac deliberat și în stil profesionist, alții pur și simplu nu știu că „arma e încărcată“ și rănesc accidental. Oricum ar fi, cuvintele pot răni adânc. Codul penal nu menționează o pedeapsă pentru așa fapte, însă psihologia le încadrează la „abuz verbal“ și constată consecințe grave îndeosebi atunci când se săvârșesc constant, pe perioade îndelungate: pagube emoționale și deteriorări ale sănătății mintale.
O formă aparte de abuz psihologic este cel denumit „gaslighting“. Termenul derivă din numele unei piese de teatru din 1938, Gas Light, ecranizată apoi cu mare succes în 1944 sub titlul Gaslight (cu Ingrid Bergman și Charles Boyer). Utilizarea termenului a luat amploare încă de prin 1960, iar în ultimii ani Donald Trump, președintele SUA, i-a crescut maxim notorietatea. Conform analiștilor, Trump este un abil practicant al gaslighting-ului, reușind să provoace haos, să distorsioneze realitatea, să întoarcă orice cu susul-în-jos, la nivelul cel mai înalt al națiunii americane. În America este un subiect fierbinte.
Literatura clinică și de specialitate a preluat termenul și îl folosește pentru a desemna un tip de manipulare emoțională în relația dintre doi oameni, menit să creeze confuzie și îndoială în mintea celuilalt, determinându-l astfel să se îndoiască de propria memorie, percepție și sănătate mintală. Practicanții unei astfel de manipulări pot fi bărbați sau femei, parteneri sau părinți, șefi sau colegi de muncă, prieteni sau rude, cu toții având în comun abilitatea de a te face să îți pui sub semnul întrebării propriile percepții, inclusiv percepția asupra realității.
Robin Stern, în cartea ei The Gaslight Effect, menționează că gaslighting este, în esență, responsabilitatea comună a partenerilor, ea considerându-l mai degrabă un fel de manipulare consimțită: unul aplică manipularea, celălalt este dispus să se îndoiască de propriile percepții pentru a menține relația. Cu participarea activă a celor doi interlocutori, se încinge ceea ce ea numește the Gaslight Tango.
Ca în oricare alt dans ce implică un partener, și în acest caz mișcările sunt inițial timide și fără amploare. Abia dacă se leagă un pas ca la carte. Însă muzica ce cântă instigă la repetiție și persistență.
Un exemplu-indiciu cum că o relație începe a fi atrasă în mirajul the Gaslight Tango este următoarea situație: când personajul manipulator face o remarcă de genul „Ești atât de neglijentă!“, o persoană ce nu rezonează cu melodia acestor cuvinte replică simplu „Cred că așa mă vezi tu“, pe când o persoană ce simte ritmul exclamă „Nu e adevărat!“ și se străduiește din răsputeri să schimbe percepția celuilalt despre ea – pentru că, în fapt, îi pasă foarte mult despre cum o vede acesta. Continuarea dansului se face din nevoia unuia de a avea dreptate pentru a-și păstra senzația de deținător al puterii și din nevoia celuilalt de a fi validat de persoana iubită. Zona interioară a acelui Sine ce așteaptă să fie umplută de iubirea și aprobarea celuilalt pentru a forma un întreg este boxa prin care răsună muzica de tip gaslight. Solistul va profita din plin, din nou și din nou, de ocazia afirmării.
Partea bună a dansului în doi în procesul de gaslighting este că, în clipa în care persoana manipulată decide că asta nu mai e muzica ce-i place, poate schimba coloana sonoră sau poate renunța la dans. Provocarea este însă aceea de a identifica tipul de muzică ce se cântă. În interiorul parteneriatului, lucrurile nu sunt așa de clare și de simple. Complicațiile vin din faptul că manipulatorul nu are un rol negativ previzibil, ba dimpotrivă. De cele mai multe ori, este vorba de partenerul de viață, de un prieten sau de un membru al familiei care insistă cu cât de mult te iubește, chiar dacă te subminează… iar dacă protestezi, te acuză pe tine de lipsă de iubire și respect pentru el. Te trezești azvârlit într-un cerc vicios cu senzația că ceva nu e în ordine, dar fără să știi ce anume.
Gaslighting este o formă de manipulare psihologică de o perversitate extrem de subtilă. Are o putere de a-ți da mințile peste cap mai mare chiar decât o are abuzul fizic. După un episod de violență fizică, rămân urme, ca dovadă a ceea ce tocmai s-a întâmplat. După un episod de gaslighting, dacă te porți ca și când ceva rău ți s-a întâmplat, abuzatorul livrează plin de vervă și încredere replici de genul: „Ești prea sensibil(ă)!“, „Dacă nici eu nu îți pot spune asta, atunci cine? Eu îți vreau binele, iar tu ești nerecunoscător(oare)!“, „Tot tu ești supărat(ă)?!“, „Învață să îți asumi responsabilitatea pentru ceea ce faci!“, „Exagerezi, ca de fiecare dată!“ …în totală contradicție cu propria percepție asupra evenimentului desfășurat. În cele din urmă, starea de confuzie te obligă să te întrebi dacă nu cumva ai luat-o razna, pentru că lucrurile par să fi avut loc doar în capul tău… poate chiar ai exagerat și e cazul să îți ceri scuze…
Revelații dureroase: în fața gaslighting-ului
Confuzia este una dintre sursele de suferință ale oamenilor. Ambivalența raporturilor cu o persoană iubită – mă iubește/nu mă iubește – este generatoare de confuzie atât asupra relației, cât mai ales asupra valorii de sine. Persistența într-o relație ambivalentă duce, inevitabil, la creșterea nivelului de suferință. Dacă ieșirea dintr-o asemenea relație nu este soluția universal valabilă, analiza efectelor benefice și a șanselor de reconfigurare a relației în cauză reprezintă o atitudine sănătoasă.
Există în viața ta o persoană (iubit, prieten, șef, părinte) care are puterea să te facă să simți că, prin ceea ce ești și prin ceea ce faci, nu o poți mulțumi? Că nu sunt niciodată suficiente eforturile tale de a îmbunătăți situația? Cu cât te străduiești mai mult, cu atât pare că mai degrabă o dezamăgești? Îți pierzi pe zi ce trece încrederea și stima de sine? Simți că devii din ce în ce mai neajutorat și mai dependent de acea persoană? Dispare speranța și bucuria de a trăi?
Robin Stern prezintă o listă cu 20 de indicii ale faptului că te-ai putea afla într-un proces de gaslighting. Deși nu e obligatoriu să bifezi toate aceste experiențe sau trăiri, acordă o atenție mai mare celor în care te recunoști:
Te îndoiești în mod constant de tine și de percepțiile tale.
Te întrebi de nenumărate ori pe zi „Oare, sunt prea sensibil(ă)?“.
Deseori te simți confuz(ă) și chiar nebun(ă) la locul de muncă.
Îi ceri mereu scuze mamei, tatălui, iubitului, șefului.
Te întrebi frecvent dacă ești „suficient de bun(ă)“ ca iubit(ă)/ soț(soție)/ angajat(ă)/ prieten(ă)/ fiu(fiică).
Nu înțelegi de ce, cu atâtea lucruri aparent bune în viața ta, nu ești mai fericit(ă).
Când cumperi haine pentru tine, mobilier pentru apartamentul tău sau alte cumpărături personale, te gândești mai degrabă la ce-ar vrea partenerul tău, în loc să reflectezi la ceea ce ți-ar plăcea ție.
Scuzi în mod frecvent comportamentul partenerului, în fața prietenilor sau a familiei.
Ascunzi informații prietenilor și familiei, pentru a nu fi nevoie să dai explicații.
Știi că ceva e greșit, dar nu știi ce anume.
Începi să minți, pentru a evita atacurile verbale.
Ai probleme în a lua decizii simple.
Te gândești de două ori, înainte de a deschide anumite subiecte simple de conversație.
Înainte ca partenerul să se întoarcă acasă, parcurgi în minte o listă de verificare pentru a anticipa orice ai fi putut face greșit în acea zi.
Ai senzația că înainte erai o persoană foarte diferită – mai încrezătoare, mai iubitoare, mai relaxată.
Începi să vorbești cu soțul prin intermediul secretarei lui, astfel încât să nu trebuiască să-i spui lui direct lucruri care l-ar putea supăra.
Te simți ca și când nu poți face niciodată nimic bun.
Copiii încearcă să te protejeze în fața partenerului.
Ai devenit furioasă pe oamenii cu care înainte te înțelegeai bine.
Te simți fără speranță și fără bucurie.
Gaslighting nu face diferență între sexe. Bărbații și femeile pot juca deopotrivă rolul abuzatorului. Observațiile empirice ale clinicienilor constată și în această situație o predispoziție mai mare a femeilor de a apela la ajutor de specialitate, însă asta nu le conferă automat rolul predominant de victime. Sigur este doar faptul că efectul unui proces de gaslighting este absolut devastator asupra oricărui suflet omenesc.
Articol publicat pe Pagina de Psihologie pe 26 aprilie 2018
