Legătura traumatică: combinația dintre afecțiune și neglijență, care ne urmărește în viața adultă
Trauma de atașament produsă în copilărie poate pătrunde adânc în ființa umană, lăsând în urmă răni greu de vindecat. În plus, poate provoca în relațiile viitoare un fenomen cunoscut sub numele de trauma bond sau „legătură traumatică“, indiferent dacă aceste relații sunt profesionale sau romantice.
Cum apare trauma de atașament
Trauma bond se dezvoltă în cadrul relațiilor caracterizate printr-o combinație de neglijență, abuz (fizic, psihologic și/sau emoțional) și momente de afecțiune intensă. Experiența acestui amestec induce extrem de multă confuzie, iar persoanele implicate sfârșesc prin a-și consolida legătura emoțională, în loc să renunțe una la cealaltă. În ciuda suferinței pe care și-o provoacă reciproc, partenerii continuă să caute conectarea emoțională cu celălalt, în speranța că lucrurile se vor îmbunătăți. Paradoxal, trăirile intense create prin manipulare emoțională și ciclul de abuz/recompensă sunt cele care întăresc legătura.
Mecanismele complexe care contribuie la formarea unei astfel de relații își au rădăcini puternice în nevoia umană de atașament și conexiune emoțională. Atașamentul are două forme principale (sigur și nesigur) și îndeplinește două funcții esențiale: menține copilul în legătură cu îngrijitorii săi și creează tipare de relație pentru mai târziu, în viață.
În atașamentul sigur, părintele și copilul au o relație strânsă, nevoile copilului sunt cele mai importante, ceea ce ajută la formarea unui adult cu încredere în sine și în ceilalți, cu abilități sănătoase de reglare emoțională și cu o capacitate crescută de a forma și de a menține relații interpersonale stabile și satisfăcătoare.
În schimb, atașamentul nesigur poate fi asociat cu experiențe timpurii de neglijare, abuz sau lipsă de sprijin emoțional din partea îngrijitorilor. Deși există o legătură profundă, nevoile copilului sunt deseori ignorate, generându-se temeri legate de abandon sau respingere și dificultăți în exprimarea și reglarea emoțiilor.
Impactul traumei de atașament în viața adultă
Atunci când copiii cresc în medii caracterizate prin impredictibilitate, inconsistență în îngrijire (oscilând între afecțiune și respingere), practici parentale narcisiste sau lipsa satisfacerii nevoii fundamentale de siguranță, dezvoltarea unui atașament dezorganizat poate deveni o consecință comună.
Într-un astfel de tip de atașament nesigur, copilul experimentează confuzie și frică, legate de aceeași persoană care se presupune că ar trebui să-i ofere îngrijire și protecție. Această experiență se transpune în relațiile ulterioare, inclusiv în cele romantice, deoarece impactul calității atașamentului din copilărie are efecte pe termen lung. Atunci când copilul află de timpuriu, prin interacțiuni cu figuri de atașament inconsistente, ce efect miraculos au picăturile de afecțiune primite de la cineva mai degrabă rece, nepăsător și indiferent, la vârsta adultă continuă să caute experiența acestui miracol și se apropie emoțional tot de cei care-i provoacă durere sau frică, perpetuând ciclul de abuz și traumă. Fascinația pentru relații toxice sau traumatice este ca un cod familiar de atașament energetic, care atrage aproape ca un magnet și face foarte dificilă desprinderea, dacă nu există altceva disponibil.
Trauma bond se perpetuează, așadar, din asocierea pe care sistemul nostru nervos a făcut-o încă din copilărie între iubire și abuz, neglijare, indisponibilitate. Când suntem expuși la abuz și neglijare, nevoia de a ne proteja în fața pericolului ne determină să căutăm soluții și modalități pentru a scăpa din situația dificilă. Creierul nostru ajunge astfel să asocieze sentimentul de siguranță cu persoana care ne abuzează sau neglijează, atunci când ea este singura care ne oferă, uneori, și alinare sau confort. Chiar dacă pare contraintuitiv dintr-o perspectivă obiectivă, devine extrem de dificil să recunoaștem că ne căutăm salvarea în brațele sursei de suferință. Instinctul de supraviețuire ne mână către a consuma orice fel de hrană emoțională avem la dispoziție și ne protejăm sperând că „de data aceasta va fi diferit“.
Întărirea intermitentă: un instrument de manipulare emoțională
Să te simți prețuit și, după nicio clipă, să fii ignorat, lăsat în așteptare pentru momente de tandrețe scurte, rare și inconsistente, este o experiență dureroasă. Acest montagne russe de emoții extreme este cunoscut sub numele de întărire intermitentă – o tactică subtilă de abuz psihic și emoțional.
Întărirea intermitentă este un principiu psihologic fundamentat în studiile comportamentale, care se referă la ideea că recompensele sau întăririle pozitive acordate neregulat, inconsecvent, fac comportamentul vizat mai probabil de continuat, menținând individul într-o permanentă așteptare pentru următoarea recompensă. Când este aplicată în relații, această tactică devine un instrument pentru manipularea emoțională: afecțiunea acordată imprevizibil face ca destinatarul afecțiunii să devină din ce în ce mai disperat după validare și mai predispus să tolereze comportamente altfel inacceptabile. În astfel de relații, e ca și când obții un mic câștig la aparatul de joc și asta te face să tragi continuu de manetă, în speranța că vine și jackpot-ul. Recompensa intermitentă este, de fapt, o formă subtilă de manipulare deghizată în afecțiune, iar comportamentul inconstant al celui care o practică este o strategie de menținere a controlului, nu un semn al complexității și al profunzimii lui.
Depășirea ciclurilor de traumă și vindecarea
Legătura traumatică este atât de greu de îndepărtat din cauza ciclurilor de întărire pozitivă intermitentă, amestecate cu cicluri de întărire negativă intermitentă, care ating o nevoie disperată de siguranță, apartenență și atașament. Este esențial să-ți acorzi compasiune pentru că ai intrat într-o asemenea relație. Nu tu ai ales asta, ci modelele tale de atașament. Ceea ce poți alege tu este să-ți asumi complet procesul de vindecare, oricât de dificil ar fi acesta. Posibil să fi ajuns până aici pentru că ai evitat, conștient sau inconștient, confruntarea dureroasă cu adevărul de a nu fi avut un părinte suficient de sănătos emoțional de care să te atașezi în copilărie.
Părăsirea unei legături traumatice și prevenirea repetării acesteia reprezintă un proces lung, ce necesită o rețea solidă de sprijin, incluzând prieteni, familie, terapeuți și mentori, pentru a schimba tiparele relaționale. În plus, este crucial de depășit rușinea de a fi blocat într-un ciclu repetat. Nimeni nu alege de bună voie să rămână într-o relație nesănătoasă, iar imposibilitatea de a o părăsi are, cu siguranță, un motiv. Înlocuirea rușinii cu înțelegere și acceptare este benefică pentru a percepe realitatea drept cel mai bun loc în care ai putea fi, indiferent de cât de dură este ea.
Articol publicat pe Pagina de Psihologie pe 21 iunie 2024.
